Site stiri online, politice, economice, mondene, sociale si sport, productie video, nunti, botezuri, evenimente


Parteneri

MicNews.ro

Ziar Viitor

Banner publicitate

Romexpo

RATB

Metrorex

Forum Ecologist

 

 

comunicate diverse

SPORT

 

Rezultate din prima manşă a
sferturilor Ligii Europa

Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Europa:

Chelsea Londra (Anglia) - Rubin Kazan (Rusia) - 3-1
Au marcat: Torres '16, '70, Moses '32 / Natcho '41 (penalti)

Tottenham Hotspur (Anglia) - FC Basel (Elveţia) - 2-2
Au marcat: Adebayor '40, Sigurdsson '58 / Stocker '30, Frei '34

Fenerbahce Istanbul (Turcia) - Lazio Roma (Italia) - 2-0
Au marcat: Webo '78 (penalti), Kuyt '90+1

Benfica Lisabona (Portugalia) - Newcastle United (Anglia) - 3-1
Au marcat: Rodrigo '25, Lima '65, Cardozo '71 (penalti) / Cisse '12

Meciurile retur vor avea loc la 11 aprilie.

Rezultate din Liga Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi şi miercuri, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor:

Marţi

Paris Saint-Germain (Franţa) - FC Barcelona (Spania) - 2-2
Au marcat: Ibrahimovici '80, Matuidi '90+4 / Messi '38, Xavi '89 (11m)

Bayern Munchen (Germania) - Juventus Torino (Italia) - 2-0
Au marcat: Alaba '1, Muller '63

Miercuri

Malaga (Spania) - Borussia Dortmund (Germania) - 0-0

Real Madrid (Spania) - Galatasaray Istanbul (Turcia) - 3-0
Au marcat: Cristiano Ronaldo '9, Benzema '29, Higuain '73.

Partidele retur se vor disputa la 9 şi 10 aprilie.

CUPA DAVIS - Andrei Pavel: Vom da totul să scăpăm România de coşmarul Olanda

     Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Andrei Pavel a declarat, joi, după tragerea la sorţi, că este mulţumit de ordinea meciurilor şi că jucătorii vor face totul pentru a scăpa de "coşmarul" Olanda, ţară care ne-a învins categoric atât la tenis cât şi la fotbal.
     "A fost o tragere destul bună, nu ne deranjează ordinea meciurilor pentru că oricum toată lumea este pregătită să dea totul în teren. Ştim că se aşteaptă mult de la noi şi vom da totul pentru a scăpa România de coşmarul Olanda. Scopul nostru este ca duminică la finalul meciurilor să avem trei puncte în cont. Este tot ce contează", a spus Pavel.
     Adrian Ungur, jucător care va deschide meciurile la Cupa Davis împotriva lui Robin Haase, a afirmat că nu a mai jucat niciodată cu olandezul, dar că se simte pregătit şi speră să aducă primul punct României. "Nu am mai jucat cu Haase niciodată, dar suntem de aceeaşi vârstă şi sper să fie un meci frumos la finalul căruia să aduc României primul punct. Îmi doresc foarte tare acest lucru", a precizat Ungur.
     Victor Hănescu, cel care va juca cel de-al doilea meci al zilei de vineri în compania lui Igor Sijsling, a spus că este convins că va avea în faţă un adversar putrernic, dar şi el se află într-o formă bună, astfel că se aşteaptă la un meci interesant. "Vineri vor fi două meciuri interesante. Chiar dacă pe hârtie ei sunt favoriţi, noi avem şansa noastră pe care o vom juca până la capăt. Igor Sijsling este un jucător puternic, dar eu am mare încredere în mine şi în jocul meu şi voi intra în teren cu gândul de a aduce un punct României", a declarat Hănescu.
     La rândul său, Marius Copil a spus că nu mai resimte dureri la şoldul la care a avut zilele trecute probleme şi că speră să facă un meci bun alături de Horia Tecău, în partida de dublu: "Mă bucur foarte tare că mă simt bine şi că voi juca în meciul de dublu. Abia aştept ziua de sâmbătă în care vrem cu orice preţ să câştigăm. Am intrat deja în febra meciului şi suntem cu toţii nerăbdători".
     Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a afirmat după tragerea la sorţi că faptul că Adrian Ungur deschide meciurile ar putea fi un avantraj pentru noi, pentru că nu va avea o mare presiune asupra lui. "Eu cred că a fost o tragere bună pentru noi. Faptul că jucătorul numărul 2 de la noi va deschide meciurile, poate fi bine pentru noi. Ungur nu va avea nicio presiune asupra lui, poate intra relaxat şi îşi poate face jocul fără să se gândească la altceva", a precizat Cosac.
     Legat de alegerea echipei de dublu, George Cosac, a adăugat că are încredere în perechea Tecău/Copil: "Am înţeles că aseară (n.r. - miwercuri seară) a avut o discuţie între jucători şi antrenori şi împreună au decis în acest fel. Cu siguranţă ei ştiu mai bine şi au luat cea mai bună decizie, în funcţie şi de forma din acest moment şi de toate aspectele care contează".
     George Cosac se aşteaptă la nişte meciuri foarte grele, dar a spus că speră ca România să câştige în faţa Olandei, măcar de această dată. "Ne-au cam bătut în ultima vreme destul de serios, 5-0 la tenis, anul trecut, şi 4-0 şi 4-1 la fotbal acum puţin timp, aşa că ne dorim foarte tare o revanşă. Nu va fi uşor, asta e clar, dar toţi ne dorim cu tărie acest lucru şi cu siguranţă alături de noi, o ţară întreagă îşi doreşte acest lucru", a declarat Cosac. (Sursa MEDIAFAX)

Rezultate Cupa Romaniei - Timisoreana

Petrolul Ploieşti

2 - 1

Concordia Chiajna

Ceahlăul Piatra Neamţ

0 - 2

Oţelul Galaţi

CFR Cluj

2 - 1

Dinamo Bucureşti

Rapid Bucureşti

 2 - 3

Astra Giurgiu

Clasament Liga I

Pozitia

Echipa

Meciuri

Victorii

Egaluri

Infrangeri

Golaveraj

Puncte

Adevar

1

Steaua Bucuresti

17

13

2

2

38-15 (23)

41

(+14)

2

Astra Giurgiu

17

10

4

3

36-19 (17)

34

(+7)

3

Pandurii
Tg Jiu

17

10

3

4

28-23 (5)

33

(+9)

4

FC Vaslui

17

9

4

4

29-18 (11)

31

(+7)

5

CFR Cluj

17

8

4

5

33-21 (12)

28

(+4)

6

Petrolul Ploiesti

17

7

6

4

25-17 (8)

27

(+3)

7

Dinamo Bucuresti

17

7

5

5

25-20 (5)

26

(+2)

8

Rapid Bucuresti

17

7

5

5

19-18 (1)

26

(+2)

9

FC Brasov

17

6

5

6

22-24 (-2)

23

(-4)

10

Concordia Chiajna

17

6

5

6

17-21 (-4)

23

(-4)

11

Viitorul Constanta

17

4

8

5

20-21 (-1)

20

(-7)

12

Gaz Metan Medias

17

5

4

8

17-25 (-8)

19

(-8)

13

Ceahlaul Piatra Neamt

17

5

4

8

21-30 (-9)

19

(-8)

14

Otelul Galati

17

4

7

6

20-22 (-2)

17

(-5)

15

U Cluj

17

4

3

10

17-33 (-16)

15

(-12)

16

CSMS Iasi

17

4

2

11

14-24 (-10)

14

(-10)

17

Gloria Bistrita

17

2

5

10

13-32 (-19)

11

(-13)

18

FC Severin

17

1

6

10

14-25 (-11)

9

(-18)

Penalizare : Otelul Galati - 2 Puncte

 

CFR Cluj, calificată în primăvara europeană,
după 3-1 cu Sporting Braga

CFR 1907 Cluj şi-a asigurat prezenţa în primăvara europeană, după ce a învins pe Sporting Braga cu scorul de 3-1 (3-1), marţi seara, în cadrul Grupei H a Ligii Campionilor la fotbal, pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.

Portughezul Rui Pedro a reuşit o ''triplă'' (7, 15, 33) pentru CFR, acestea fiind primele sale goluri în Champions League, golul echipei oaspete fiind înscris de Alan (17). Braga a jucat mai bine de o repriză în 10 oameni, după eliminarea lui Douglao (45). fotbal CFR
Tactica adoptată de CFR, cu apărare solidă şi contraatac, a dat roade destul de repede, iar Rui Pedro a deschis scorul în min. 7, după ce Piccolo a trimis spre Rafael Bastos, iar brazilianul a deviat pentru portughez. Rui Pedro a majorat diferenţa în min. 15, când a reluat din cădere, după un contraatac purtat de Sougou. Braga a revenit rapid şi a redus scorul în min. 17, prin Alan, după o neatenţie a lui Rada. Eder a avut o şansă notabilă în min. 20, dar a nimerit plasa laterală. Rafael Bastos l-a întrebuinţat pe Beto, fostul său coechipier de la CFR, în min. 30, cu un şut de la marginea careului, dar lusitanul a respins. Peste numai trei minute, CFR a marcat din nou, prin acelaşi Rui Pedro, care a venit din linia a doua şi a reluat în plasă mingea trimisă înapoi de Sougou (33).
Senegalezul Sougou a mai avut o şansă bună, în min. 40, tot pe contraatac, dar şutul său s-a dus peste poartă. Braga a ratat şi ea, în min. 42, la un corner, când mingea reluată cu capul de Custodio, dar Ivo Pinto a respins de pe linia porţii.
Braga a rămas în 10 în min. 45, când fundaşul Douglao l-a lovit cu cotul pe Rada şi a fost eliminat.
În partea secundă, Braga a păstrat posesia superioară pe care a avut-o de-a lungul partidei, iar CFR a încercat să dea lovitura de graţie pe contraatac sau la fazele fixe. Luis Alberto (54) a tras bine, dar Beto a reţinut, după care Alan a replicat (57) cu un şut puţin peste transversală.
Rafael Bastos (59) a avut un contraatac bun, dar şutul său la colţul scurt a fost deturnat de Beto în corner.
Braga a fost periculoasă în min. 77, când şutul lui Alan a fost respins de Felgueiras, iar Mossoro a reluat în plasă, dar se afla în poziţie de ofsaid.
Camora a avut şansa de a închide meciul, la capătul unui contraatac, dar mingea expediată de el a lovit bara (80). Camora a mai trimis o dată mingea în bară, deviată de Beto (82). După câteva faze fixe periculoase ale oaspeţilor, Aguirregaray şi Kapetanos (90) au creat din nou pericol la poarta lui Beto.
CFR a obţinut o victorie meritată, o premieră pentru ardeleni fiind faptul că reuşesc două succese în aceeaşi grupă a competiţiei.
Rui Pedro este primul jucător care a marcat trei goluri într-un meci pentru o echipă românească în Liga Campionilor.
CFR Cluj va juca ultimul meci din grupă pe Manchester United, pe 5 decembrie, pe ''Old Trafford''. CFR are asigurată calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League, având în vedere că Galatasaray a învins pe Manchester United cu 1-0, dar păstrează şi şanse teoretice de a avansa în optimile Champions League. sursa AGERPRES

Oltchim a învins Buxtehuder şi s-a calificat
în grupele principale ale Ligii Campionilor cu
şase victorii din tot atâtea meciuri

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia germană Buxtehuder SV, scor 30-22 (18-10) şi a obţinut a şasea victorie consecutivă în grupa A din Liga Campionilor.

Oltchim nu a avut vreo problemă în a trece la pas de ultima clasată, Buxtehuder SV, care nu acumulase vreun punct în cinci meciuri. Antrenorul Vestergaard a avut ocazia să ruleze lotul şi să lucreze cu jucătoarele sale la schemele pentru faza următoare a competiţiei.
Oltchim a condus pe rând cu 8-3 (min. 10), 14-8 (min. 22), 22-13 (min. 39), 25-16 (min. 50), pentru a încheia ultima partidă din grupa preliminară A, cu scorul de 30-22.
Marcatoare:
Oltchim - Bulatovici 6 goluri, Barbosa 4, Stanca 4, Neagu 3, Nechita 3, Brădeanu 2, Meiroşu 2, Farcău 2, Manea 2, Pineau 1, Curea 1

Buxtehuder SV - Stapefeldt 6 goluri, Lamp 4, Oldenburg 3, Fischer 3, Lutz 3, Deen 2, Luschnat 1.

În cealaltă partidă din grupa A, Randers HK a învins, pe teren propriu, formaţia Hypo Viena, cu 29-20, calificându-se şi ea în grupele principale, de pe locul doi.
 Oltchim încheie grupa A en-fanfare, cu 6 victorii din 6 posibile şi 12 puncte în clasament, fiind lider şi calificată în grupele principale după etapa a 4-a.
 Rezultatele complete ale campioanei României sunt următoarele: 32-25 şi 25-24 cu Hypo, 35-14 şi 30-22 cu Buxtehuder, 24-20 şi 27-23 cu Randers HK.
Oltchim (12 puncte) şi Randers HK (6), alături de alte şase echipe ce vor fi cunoscute la finalul meciurilor de duminică seara, îşi vor afla adversarele din grupele principale în 20 noiembrie, la tragerea la sorţi de la Viena.

Steaua castiga in deplasarea din Norvegia

Molde FK - Steaua
1 - 2

Frigul pătrunzător din Norvegia a turnat parcă plumb în ghetele steliștilor, care în prima repriză n-a arătat un fotbal foarte inspirat. Cu toate acestea, steliștii au reușit să înscrie de două ori până la pauză. Steaua a jucat fără emoții în prima parte, cu excepția a zece minute de joc când gazdele au dominat. În rest, Steaua a ținut bine mingea și a avut patru șuturi pe poartă din care două goluri, așa cum a arătat statistica la finalul primei părți.

Un prim sfert de oră echilibrat a fost urmat de o perioadă mai bună a norvegienilor, care au împins tot mai mult jocul spre poarta lui Tătărușanu. Steaua în schimb a păstrat de partea ei arma contraatacului, una care s-a dovedit câștigătoare. Pe fondul de dominare al gazdelor, Steaua a reușit să deschidă scorul în minutul 22, în urma unei faze create de Tănase în dreapta careului advers. A urmat pasa spre Chipciu, care a preluat, și-a pus mingea pe stângul și a șutat superb de la 12 metri în plasă.

Statistica Stelei din prima repriză Deschiderea scorului i-a marcat pe norvegieni, care nu au reușit să-și revină din șoc, moment de care a profitat din nou echipa din Ghencea. Elevii lui Reghecampf au insistat iar în ofensivă și în minutul 38 au dublat avantajul de pe tabelă. Tot Tănase a pasat, de această dată de pe stânga, Latovlevici a venit excelent lansat din spate și a șutat cu stângul în diagonală, fără șanse pentru Soderberg.

Dacă în prima repriză a atacat în permanență, dar fără să-și creeze cu adevărat ocazii de gol la poarta lui Tătărușanu, norvegienii au devenit mai periculoși după pauză, profitând și de pasul înapoi făcut de steliști. Iar în minutul 56, după un contraatac al norvegienilor, Chima a redus din diferență. L-a întors pe Gardoș pe toate părțile și a trecut de el, pentru ca apoi să tragă în diagonală puternic din interiorul careului.

Tătărușanu a devenit apoi salvatorul Stelei. Portarul roș-albaștrilor a intervenit salvator în cel puțin trei mari ocazii de gol ale gazdelor. Și Steaua a avut partea ei de șanse de a înscrie, tot pe contraatac, Szukala și Mihai Costea ratând golul care putea aduce liniștea pe final în tabăra românilor.

Ultimele minute, și mai ales prelungirile, au fost de foc în jumătatea Stelei. În timp ce elevii lui Reghecampf încercau să țină mingea cât mai departe de propria poartă, norvegienii au presat tot mai mult. Molde a căutat cu disperare egalarea, a atacat chiar și cu portarul în ultimele faze de joc, dar fără să doboare defensiva stelistă.

Molde FK: Soderberg - Linnes, Vatshaug, Forren, Simonsen - Gatt (Mostrom '47), Eikrem, Hestad, Diouf (Berget '46) - Hussain (Angan '77), Chima. Antrenor: Ole Guunar Solskjaer.

Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Szukala, Gardoş, Chiricheş - Chipciu, Bourceanu, Prepeliţă (Pintilii '70), Pîrvulescu (Latovlevici '16) - Tănase, Adi Rocha (Nikolici '56), M. Costea. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Cartonaşe galbene: Chipciu '58, Nikolici '75

Meciul a fost arbitrat de o brigadă din Ungaria, formată din Istvan Vad (central), Vencel Tóth, Istvan Albert (asistenţi), Tamás Bognar, Mihaly Fabian (asistenţi suplimentari) şi Zsolt Attila Szpisjak (rezervă). La partida disputată pe stadionul Molde au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.


Productie foto - video

Linkuri utile


Presedintie
Presedintia Romaniei


Guvern
Guvernul Romaniei

Camera Deputatilor
Camera Deputatilor


Senatul Romaniei
Senatul Romaniei


Copyright © 2012 - GoldPressMedia.ro